Privită de pe apă
viaţa pare o scânteie prost aprinsă.
Spionată de sub pietre
flecăreala oamenilor e hilară.
Citită din cărţi
gândirea omului este convinsă
de eternitatea lui în istorie.
Dar natura râde de se cutremură,
râde cu lacrimi,
râde până dispare specia umană
de sub grija ei.
Apoi se întristează…
Oamenii sunt ca nişte aţe ale întâmplării.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.