Dormeam frumos, trezită din somn.
Am căscat clipind alene,
din gene.
Oftam uşurată că a fost doar un vis.
O întâmplare ciudată,
întâmplată
la poarta realităţii.
Priveam lumea şi nu simţeam nimic.
nu vedeam florile cum curg,
nu auzeam Soarele cum cântă,
în amurg.
Nu simţeam mângâierea vântului,
nu ajungeam la mirosul ierbii,
al pământului,
de după ploaie.
Nu gustam aroma nisipului de mare.
Iar stelele, ah, stelele,
luna, apusurile, răsăriturile
erau pierdute printre blocuri.
Nu le ştiam adresele,
nu le ghiceam tertipurile.
Dormeam frumos, trezită din vis.
Atunci, în momentul în care
mori pentru a trăi.
Un înger de lumină a venit la geamul meu,
si, după lungi rătăciri la adrese abandonate,
m-a mângâiat cu aripa lui cu pene lipsă
şi m-a spus:
E timpul să te trezeşti
din visul de după somn.
E timpul să trăieşti.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.